vineri, 25 noiembrie 2011

Salată de dovleac cu morcov şi varză murată


Dovleacul este rege în perioada aceasta. Eu pană anul acesta nu prea am mâncat dovleac, decât plăcinta făcută de prietena mea, toamna când apărea la piaţă bostanul turcesc. Când eram mică, la bunica, tăiam mulţi dovleci portocalii şi foarte mari, le adunam seminţele şi restul tăiam pentru porci sau vaci şi mă minunam cu câtă poftă pot să mănânce prietenii mei dovlecii. Nu mi-a trecut prin cap să gust.
Toamna aceasta blogurile crudivore pe care eu le frecventez abundă în reţete cu dovleci, de la ciorbe, tarte până la torturi.
Foarte versatil dovleacul acesta frumos.
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian ne spune în carţile dânsei că « Dovleacul neprelucrat termic este foarte eficient pentru suferinzii de afecţiuni oculare stopând miopia şi prevenind cataracta »
Dacă mai vreţi încă 6 motive pentru a mânca dovleac crud, aici Tanya ne povesteşte pe larg alaturi de o reţetă de supă cremă de dovleac.
Supa Doinei aici ne îmbie sa sorbim din ecran nu alta.
Pe mine Irena m-a convins să încerc dovleacul crud spumandu-mi că nu ar trebui să il « aburesc » ci să îl încerc aşa. Mulţumesc Irena, aici avem reţeta de tort de dovleac. Zis şi făcut : am făcut mai întai suc de dovleac cu morcov şi aşa am pornit în aventura cunoaşterii şi aprecierii acestei legume frumoase. Apoi am facut tarte mici cu pulpa de la suc, în care am pus câteva curmale şi seminţe de chia pe un blat subţire de nuci amestecate cu curmale.


Astazi am mâncat o salată care mie mi-a plăcut tare mult în care am pus :



- dovleac ras
- morcov ras
- varză murată, multumesc Luciana pentru reţeta de salată de varză cu praz
- mărar
- ulei de măsline




Se amestecă toate ingredientele şi se mestecă bine cu bucurie şi voie bună.


Scriind această reţetă mi-a venit în minte un motiv special să mâncăm dovleac : nu se cheamă el « dov » + « leac » degeaba. Să ne fie leac la toate !


Vă îmbrăţisez cu drag,
Mia

luni, 14 noiembrie 2011

SIROP DE ZMEURA CU ZAHAR INVERTIT SI HREAN, PREPARATE LA RECE

  Cu multa bucurie, am primit invitatia dragei mele prietene Mimi, de a posta si eu pe acest blog dedicat doamnei ElenaNita Ibriam, care dupa parerea mea se vrea unul ce se rupe de "curentul" acesta raw vegan si arata o parte ce nu tine nici de moda, nici de retete sofisticate ci vine in sprijinul celor ce isi doresc aceasta schimbare, dar nu au poate posibilitatile financiare sa o faca(adesea oamenii spun despre aceasta dieta ca este una scumpa)si care ne poate ajuta sa reusim cu ce avem la indemana sa ne facem viata si retetele cat mai usoare.
  Ne mai poate ajuta deasemeni sa ne gasim echilibrul in tot noianul acesta de informatii pro si contra chiar in interiorul acestui stil de viata, raw vegan. Si cum putem face asta mai bine, decat ducand mai departe mesajul acestei doamne care vrea sa ne convinga ca daca vrem, putem sa ne schimbam viata in bine chiar cu bogatia ce se afla in jurul nostru, cel mai adesea, chiar sub picioarele noastre.
  De aceea vin cu o reteta simpla,probata de mine, care are la baza zaharul invertit, procedeul acesta este totusi controversat. Sigur ca din ceva rau este greu sau chiar imposibil sa iasa ceva bun, dar am vrut sa ma conving si astfel am sacrificat 1 kg de zmeura, din gradina mea, si am facut acest sirop, in ideea de a-l da copiilor combinat cu apa , pe post de suc, dar iata ca a iesit de fapt un sirop vindecator pe care eu il recomand.
    Il dau acum copiilor cand tusesc, in special fetitei care adesea a facut pneumonie, si imediat ii trece tusea. Stiam despre un anumit sirop de hrean care este chiar miraculos pentru tuse(dar nu stiam si reteta),asa ca m-am gandit ca il pot folosi pe acesta, si chiar a fost foarte eficient si destul de bun la gust. Copiii il accepta cu usurinta.


Poate ca veti spune, dar de unde zmeura acum, insa acest sirop se poate face dupa aceiasi reteta si din catina sau macese, caci tot este sezonul lor. Eu zic ca merita incercat mai mult datorita hreanului, despre care stiu ca dizolva foarte bine mucusul din corp, mucus despre care puteti citi si aici cum se formeaza, de aceea,si eu il consum adesea.
  Deci, iata reteta:

    Ingrediente:-1 kg de zmeura
                         -1,5 kg zahar invertit
                         -125 gr hrean ras fin
                         -2-3 ramurele proaspete de busuioc

  Preparare:-se zdrobesc fructele intr-un borcan mai mare;
                    -se adauga celelalte ingrediente, se acopera borcanul si se lasa la macerat 7 zile, agitand vasul de 2 ori pe zi;
                    -apoi siropul se scurge, se tine 24 de ore la rece, dupa care se trage usor cu furtunul insticle care se inchid ermetic si se pastreaza la loc intunecos si rece;
                     -daca este corect preparat se poate pastra de la o recolta la alta.




Aici aveti reteta de zahar invertit si proprietatile lui. 


 Si pentru ca iarna incepe sa se instaleze, va doresc o iarna calduroasa , o sanatate de fier si multa ,multa iubire (numa' buna de daruit).
 Cu drag, Angy



   

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Astazi este o zi mare - doamna Elena Nita Ibrian ar fi implinit 90 de ani.....

Astazi, 12 noiembrie 2011, doamna Elena Nita Ibrian, cel mai cunoscut reprezentant al hranei vii din Romania, ar fi implinit 90 de ani. Dupa parerea mea, ar fi mare pacat sa lasam sa treaca (iar) in liniste aceasta zi deosebita. Pe acest  blog, ne-am adunat mai multi oameni (speram totusi sa ne inmultim, asteptam mai departe intariri!), care incearcam din tot sufletul, sa ne opunem indiferentei si uitarii, si care incercam sa ducem mai departe lucrarea de o viata a doamnei Ibrian - pentru ca noi toti, ii datoram de fapt recunostinta si aprecierea cuvenita a meritelor sale cu totul deosebite.  Mai jos, o  alta poveste frumoasa despre doamna Elena Nita Ibrian, Dumnezeu sa o odihneasca in pace, speram sa va placa....
"Ajunsa in urma cu cateva luni la un moment de rascruce si nestiind cum si ce as mai putea face eu (Mimi - pe vremea aceea eram inca singura pe acest blog, de aceea, pentru mine, chiar si ajutorul extraordinar pe care l-am primit in ultimele luni de la Mihaela, Luciana si Irena, carora nici nu stiu cum as putea vreodata sa le multumesc indeajuns, este tot un semn al sprijinului doamnei Ibrian, care ne-a ajutat cumva sa ne gasim unele pe altele si sa devenim astfel mai puternice ca niciodata!), cu slabele mele puteri, pentru a duce mai departe idealurile si munca doamnei Ibrian, m-am rugat intr-o seara disperata la Dumnezeu, dar in aceea zi, si direct la doamna Ibrian, sa ma ajute cu un semn de acolo de sus, pentru ca nu stiu ce ar trebui sa fac pentru a reusi sa merg mai inainte. Si semnul, cutremurator pentru mine, de dincolo de moarte, l-am primit, nici doua zile mai tarziu..... Un domn foarte inimos, M.C. (domnul nu doreste sa i se publice numele complet), pe care boala l-a lovit foarte tare si care a cautat-o din aceasta cauza pe doamna Ibrian la domnia sa acasa la Piatra Neamt, mi-a trimis pe mail un mare dar: un fisier care contine cateva carti scrise de doamna Ibrian, o parte din ele publicate, o parte nepublicate! Cand M.C. a ajuns la doamna Ibrian, el se afla intr-o situatie foarte grea. Din cauza bolii grele care il lovise, M.C. nu mai putea sa munceasca, si cred ca fiecare dintre noi isi imagineaza cam cat primeste pensie de boala in Romania un om de nici  40 de ani..... Doamna Ibrian nu numai ca nu i-a cerut bani, ci l-a primit in casa sa, i-a oferit toate sfaturile cerute, dar si ceaiuri si alte leacuri, precum si un CD care continea cateva carti, dandu-i voie sa le foloseasca asa cum crede el de cuviinta. Iar bunatatea lui M.C., l-a facut sa nu incerce sa transforme acest CD in bani, ci l-a indemnat sa caute sa-i multiplice de mii de ori valoarea, oferind toate aceste informatii tuturor oamenilor care ar putea avea nevoie de ele. Si asa s-a facut, ca intr-o buna zi, am primit si eu pe mail aceste carti, pe care la randul meu, doresc sa le dau mai departe, in speranta ca vor ajuta cat mai multor oameni, asa cum si-a dorit doamna Ibrian intotdeauna sa faca.
Din pacate, din cauza nebuniei cu drepturile de autor, nu  ne putem permite sa punem aici pe blog  una din cartile nepublicate, asa cum am intentionat initial, precum un dar de dincolo de moarte direct de la buna doamna catre noi toti......"
Dar din fericire, AICI puteti citi on-line doua dintre cartile  scrise de doamna Ibrian, iar celelalte carti, le-am putea trimite, eventual personal, pe mail - bineinteles ca nu asteptam nicio plata, recompensa noastra cea mai mare, este raspandirea la scara cat mai larga  a bogatiilor fantastice adunate de buna doamna in intreaga sa viata, sunt absolut sigura, ca daca doamna Elena Nita Ibrian ar fi cunoscut avantejele internetului, ar fi procedat astazi exact la fel!
Si tot pentru aceasta zi mare, avem si cateva fotografii inedite (calitatea fotografiilor lasa din pacate putin de dorit, dar cred ca, sunt si asa suficient de interesante pentru a fi publicate pe blog!), primite de la doamna Valeria Lazar Podaru, cea mai apropiata colaboratoare a doamnei Ibrian, si de la domnul  Alexandru Iacob, primul editor al doamnei Ibrian:
Sursa foto: Valeria Lazar Podaru
Fotografia din mijloc, este realizata cu cateva saptamani inainte de plecarea doamnei Ibrian, la ziua de nastere a doamnei Valeria

Sursa foto: Alexandru Iacob
Sper ca doamna Ibrian se bucura acolo de sus, printre ingeri, de tot ce facem noi si de toti oamenii, care datorita sfaturilor sale, oferite cu atata generozitate, au reusit sa-si regaseasca sanatatea pierduta si bucuria de a trai! Va dorim tuturor multa sanatate si va asteptam si mai departe cu drag pe acest blog!
Luciana, Irena, Mihaela (Mia) si Mihaela (Mimi)


vineri, 11 noiembrie 2011

SALATA DE VARZA ACRA CU PRAZ SI RADACINOASE

Muratura mea preferata este, a fost si probabil va fi ... varza acra (cu zeama cu tot). Si pentru ca se apropie iarna si pentru ca inca se mai pune varza la murat si pentru ca Doamna Ibrian are o multime de retete cu varza acra (iar despre efectele curative ale verzei murate cred ca este de prisos sa mai povestesc, poate doar sa reamintesc accea pilda cu doctorul si ruda pacientului care este pe moarte: Ruda pacientului, careia doctorul i-a spus sa ia pacientul acasa, a intrebat ce medicament sa-i mai dea, iar doctorul i-a raspuns : "Ce sa-i mai dai? Moare, domnule, moare", iar ruda, constiincioasa, a facut ce i-a spus doctorul ... dupa un timp, pacientul insanatosit, s-a dus la doctor sa-i multumeasca pentru tratament ... doctorul cand l-a vazut vesel si in putere, s-a crucit si l-a intrebat cu ce s-a tratat, iar pacientul i-a raspuns, senin: "Pai, cu ce mi-ati recomandat dvs ..., cu moare.)m-am gandit ca o salata plina de savoare, enzime, vitamine, acid lactic si ... culoare v-ar face si voua placere. Asa ca, inspirandu-ma dintr-o reteta a Doamnei Ibrian, iata ce a rezultat:
 SALATA DE VARZA MURATA
Ingrediente:
- 300 g varza murata;
- 1 morcov mijlociu;
- 1 telina mica;
- 1 fir mare de praz;
- o legatura de marar;
- o legatura de patrunjel;
- 2 linguri ulei presat la rece;
- 2 linguri tarata;
- 1 lingurita plante aromatice si condimentare*;
- 2 lingurite cu pulbere de seminte de gogosari;
- 3-4 frunze salata verde;
- 3-4 linguri seminte de floarea soarelui decojite si hidratate;
Tehnologie:
Se taie fideluta varza tocata si prazul. Se razuiesc radacinoasele. Se toaca marunt verdeturile. Se amesteca toate ingredientele, mai putin frunzele de salata, care se taie fasii si se folosesc la ornat.
* Plantele aromatice si condimentare se obtin din uscarea rapida, in deshidrator sau pod cu acoperis de tabla, ferite de lumina, in perioada optima a fiecarei plante: frunze de leustean, telina, patrunjel, fenicul, marar, salvie, maghiran, rozmarin, busuioc, cimbru, oregano, morcov, urzici etc.Se pot pastra in saculeti de panza din fibra naturala sau in pungi de hartie cu eticheta, la loc uscat si rece. Daca le transformati in pulbere, consumati-le in termen de 7 zile, altfel isi pierd din calitati si arome.
Simplu, gustos, sanatos!
Ce sa-ti mai doresti de la hrana?
Odihneasca-se in pace, buna Doamna Ibrian, iar multumirile  noastre sa le primeasca, pentru ca sunt din suflet!
Cu drag,
Luciana

joi, 10 noiembrie 2011

Prânz rapid


Este evident căci mâncarea crudă, naturală este cea mai bună alegere. Eu mă întreb de ce oare cu toţii suntem tentaţi să fierbem, coacem, prăjim alimentele.
Când eram mică mâncam capşuni cu zahăr, de corcoduşe nu mă atingeam, din prune mâncam magiun şi merele le mâncam cu biscuiţi rase în răzătoarea de sticlă în formă de peşte.
Cel mai mult imi plăceau cireşele; nu aveam în curte, mergeam la vecini şi era o plăcere să stăm în copaci să ne facem cercei din cireşe. Când imi dădea mama 3 lei îmi cumpăram bomboane şi le mâncam pe toate o dată.
A fost bine? A fost rău? Eu zic ca orice aş face acum trecutul nu mai pot să il schimb, cu toate bucuriile şi tristeţile lui.
Ce pot face acum e să mănanc cât pot eu de sănătos. Să mă documentez, să citesc cât mai multe, iar din ceea ce citesc să aplic în farfurie şi în stilul de viaţă.
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian are reţete pentru toate gusturile. Eu citesc cu băgare de seamă, îmi imaginez ce va ieşi din reţetă şi imi încarc farfuria cu ce îmi palce mai mult.
Fructul meu preferat este pepenele iar leguma este ardeiul cu siguranţă. Astăzi mi-am pus în farfurie ce imi place mie mai mult.




Nuci înmuiate
Năut încolţit
Hrişcă încolţită
Ridiche
Roşie
Măcriş şi
Ardei desigur



Am savurat fiecare înghiţitură şi m-am bucurat că afară a fost soare şi cald.

Vă îmbrăţisez cu drag,
Mia

miercuri, 9 noiembrie 2011

APA DE ARGILA, APA DE TARATE SI APA DE LGUME/FRUCTE

In foarte multe retete ale Doamnei Ibrian intalnim, ca ingrediente: apa de argila, apa de tarate si apa de legume (fructe). Le recomanda pentru faptul ca, impreuna cu hrana vie, ne ajuta fie sa ne vindecam de diverse boli, fie sa ne mentinem sanatatea si vioiciune atata timp cat ne este dat sa traim.

APA DE ARGILA
Compozitia argilei este asemanatoare cu a corpului nostru. Nu este vie, dar, ca si vegetalele pe care le sustine si le imbogateste, contine foarte multe minerale si oligoelemente care ajuta din plin la vindecarea a numeroase si grave maladii. Este un remediu cunoscut din timpuri foarte vechi si de catre popoare din toata lumea, iar Doamna Ibrian i-a dedicat o buna parte din cartea "TRATAMENTE NATURALE CU ARGILA, URINA SI HRANA VIE". Apa de argila se poate consuma atat ca apa de baut cat si in diferite preparate culinare.
Se prepara punand 1 lingurita de argila la 1000 ml apa de izvor, purificata sau plata si apoi se lasa 8-10 ore, dupa care se poate consuma. Se recomanda sa se consume 2 l de apa de argila/zi.
Aceasta apa este un antiseptic natural, distruge microbii patogeni atat interni cat si externi, curata si vindeca organismul. De asemenea creeaza un mediu alcalin, aducand sangele la PH optim, nefavorabil dezvoltarii microbilor. In plus, regleaza activitatea glandele endocrine si neutralizeaza toxinele.
Atentie! In manipularea argilei nu folositi metal si plastic... ci lemn si sticla.


 APA DE TARATE
Taratele de grau sunt o sursa bogata de enzime, vitamine si minerale, iar de ele putem beneficia fie prin consumul direct al taratelor, iar Doamna Ibrian are o multime de retete in care le foloseste ca atare, fie prin consumul apei de tarate, apa care se prepara prin macerarea in apa de izvor, purificata sau plata, in raport de 1parte tarate la 3 parti apa, timp de 8-10 ore in loc intunecos, dupa care, se consuma in aceeasi zi, fie in diferite preparate culinare (supe, ciorbe, maioneza de post - toate crude), fie in loc de apa de baut. Taratele ramase se pot reutiliza numai inca o data.


APA DE COJI DE LEGUME, ZARZAVATURI SAU FRUCTE
Cand preparam retete in care folosim legume, zarzavaturi sau fructe decojite, cojile ramase nu trebuie aruncate, deoarece sunt o sursa fantastica de enzime, vitamine si minerale, de care putem beneficia prin prepararea si apoi consumarea apei de legume/fructe fie in loc de apa de baut, fie in supe, ciorbe, sucuri sau maioneze de post netratate termic.
Pentru obtinerea acestui preparat, trebuie ca, inainte de decojirea legumelor/fructelor sa le spalam foarte, foarte bine. Cojile obtinute dupa decojire (Ex. pentru apa de legume: coji de la sfecla, cartofi, ridichii, gulii, varfurile si coditele de fasole verde, teci de fasole si mazare din care s-au scos boabele, cotoare de ardei sau gogosari, frunze si coji de la morcovi, frunzele si cotoarele de la varza etc. Ex. pentru apa de fructe: coji de la mere, pere, gutui, lamai, portocale etc.) se pun intr-un borcan cu apa de izvor, purificata sau plata cat sa le cuprinda bine, se leaga cu foaie de plastic si se pun la rece. Dupa 10-12 ore, aceasta apa se poate consuma. Se poate pastra la rece pana la 7 zile.

Sunt minunate si completeaza intr-un mod fericit necesarul de vitamine, minerale si enzime chiar si pentru cei care nu consuma preponderent hrana vie.
Sanatate!
Cu drag,
Luciana

marți, 8 noiembrie 2011

Bucataria creativa


         O viata de om. Atat a trait si a creat Doamna Elena Nita Ibrian. Om bun, cald, cu o inteligenta vie, a cautat in permanenta armonia. Pot sa spun asta din cuvintele pe care le-a scris in multele carti care au ramas. Acolo am citit despre trecerea de la mancarea conventionala, la Hrana Vie si despre ceea ce dansa a numit bucataria creativa. Printre sutele de retete de Hrana Vie, exista multe din bucataria creativa, care combina ingredientele crude cu cele gatite.
O reteta simpla, dar foarte gustoasa este cea de mai jos:
3 cartofi, unt, sare
sfecla rosie, ueli masline, zeama de lamaie
hrean, miere, otet natural de mere.
          Cartofii i-am spalat si curatat de coaja si i-am pus intregi in aparatul de gatit cu abur. I-am gatit astfel cam 35 de minute. Dupa ce s-au facut, i-am rasturnat intr-un vas, am amestecat unt si sare dupa gust si i-am zdrobit usor. Mie imi place sa nu zdrobesc de tot cartofii, astfel incat sa ramana si bucatele intregi, nepasate. Doamna Ibrian considera ca untul este neutru si poate fi combinat cu orice.
            Separat, am facut o crema din hrean dat pe razatoare, sare, o lingurita de miere, otet natural de mere si foarte putina apa. A iesit un borcanel de 400 gr, care o  sa ma tina pana la Craciun.
Sfecla rosie am dat-o pe razatoate, am pus putin ulei de masline si zeama de lamaie. Recunosc ca a fost pentru prima data cand am mancat salata de sfecla rosie cruda. Foarte buna. Am mai mancat sfecla rosie cruda in borsul rusesc de la Mimi, dar salata, abia acum am mancat.
           Am observat ca gustul de ulei de masline nu este cel mai potrivit cu salata de sfecla rosie cruda. Data viitoare voi incerca cu ulei de floarea soarelui presat la rece, sau mai bine cu ulei de seminte de struguri, pentru ca asta nu are nicio aroma. Gustul de sfecla cruda este puternic, asa ca nu cred ca mai are nevoie de alte arome, asa cum este uleiul de masline.

Pofta buna!
Irena

luni, 7 noiembrie 2011

dovlecei si ciuperci umplute

Atunci cand in frigider raman tot felul de legume din care nu ai nicio idee ce sa faci, o solutie sunt amestecaturile J. Asa am ajuns sa fac dovlecei si ciuperci umplute, luand dintr-o carte a doamnei Elena Nita Ibrian reteta de baza. Eu am folosit:
1 dovlecel
4 ciuperci champignon
1 ardei capia
3 rosii mici
3 felii de vinete
½ legatura de patrunjel
1 fir de praz
cateva seminte de floarea soarelui
tarate
ulei
In primul rand, am pus intr-un vas la marinat ciupercile intregi, cu bors. La fel am procedat cu cele 3 felii de vinete, in alt vas. Le-am lasat la marinat cam 2-3 ore.
Dupa aceea, am pus cozile de ciuperci, vinetele, ardeiul, rosiile, patrunjelul si prazul in robot si le-am tocat cu lama in forma de S. Am legat amestecul cu 3 linguri cu varf de tarate. Vreau sa va spun ca iese o cantitate mare de compozitie, mult mai mare decat este nevoie sa umplem dovleceii si ciupercile, asa ca este bine sa avem un plan cu ce facem cu restul.
Am taiat dovleceii pe lung, le-am scos mijlocul si apoi am umplut cu amestecul de mai sus. La fel am facut si cu ciupercile. Am presarat deasupra seminte de floarea soarelui si putin ulei de masline. Nu stiu daca este nevoie de sare, mie mi-a placut fara, dar depinde de gustul fiecaruia.
Dintre cele doua variante, eu prefer dovleceii, gustul mi se pare mult mai placut. Acum, fiecare poate pune in compozitie ce doreste. Ma gandeam ca data viitoare sa pun radacinoase si nuci. Pentru mine asta a fost prima incercare, reusita din fericire, dar perfectionabila. A fost o experienta folosirea vinetei crude marinate in bors. Are gust usor de nuci, sau asa mi s-a parut mie.


Pofta buna!
Irena

duminică, 6 noiembrie 2011

Duminica zi de pace şi relaxare

La noi aşa-i duminica, ne plimbăm, preparăm ceva bun, ne sunăm parinţii.
Mă gândesc că multi români care locuiesc la Montreal ar putea să vină la potluckul organizat de Ildiko.
Aici gasiţi tot despre această activitate interesantă şi inspirantă. Eu merg cu mare plăcere, am legat cateva prietenii, mâncarea este foarte bună, lumea deschisă si receptivă.
Ieri am mers cu sarmale şi bombonele inspirate din carţile bunei Doamne.
Reţeta de sarmale este aici, bombonele sunt simple: câteva nuci înmuiate în prealabil, de care avem prin casă şi care ne plac nouă mai mult, câteva curmale, puţina zeamă de lămanie şi caoja pentru aromă, se formeaza biluţe care se dau prin nucă de cocos.
Lumea apareciază sarmalele şi le-am spus celor cu care am vorbit că este o reţetă prelucrată de o bună doamnă româncă care a mâncat peste 60 de ani hrană crudă şi care a scris multe cărţi spre indrumarea urmaşilor.
Au fost multe salate în meniu, crackerşi, paste de nuci, năut germinat, supă de sfeclă roşie cu morcov şi măr.
Tortul ne este oferit de un baiat tare draguţ, Victor aici puteţi să îi admiraţi toate creaţiile.
Să lăsam pozele să vorbească:













Vă doresc o duminică binecuvantată,
Mia

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Despre gusturi


In Hrana Vie, la fel ca si in bucataria conventionala, gustul este foarte important. Stiu ca ideal ar fi sa ne hranim netinand cont de ceea ce ne place, ci doar de ceea ce ne face bine. Dar, pana cand vom ajunge la nivelul acesta de constiinta, gustul este bine sa fie satisfacut. Iar echilibrul trebuie gasit in toate, inclusiv in gustul mancarii.
 Doamna Elena Nita Ibrian a descoperit, de-a lungul celor 60 de ani de Hrana Vie, mici secrete care dau savoare mancarurilor.
Maceratele – sunt atat de simplu de facut. Ca principiu, se pune o cantitate (cateva linguri) de tarate, catina, macese, mere, gulii, gutui, telina, sfecla rosie etc usor zdrobite sau maruntite, intr-o cantitate de apa, in general 1 litru. Se pune totul intr-un borcan pentru 8-10 ore. Apoi, se strecoara si se foloseste maceratul obtinut in aceeasi zi, pentru a imbogati gustul si calitatile nutritive ale supelor, ciorbelor, ceaiurilor reci si in general la orice mancare avem de adaugat lichid. Maceratele se fac dintr-un singur ingredient si se folosesc, asa cum am mai spus, in aceeasi zi.
Pastele – aici lucrurile sunt doar putin mai migaloase. Se aleg legume moi, zemoase, ca de exemplu rosiile, dar pot fi folosite si legume ca ardeii, sau chiar si fructe. Ca principiul, se maruntesc mecanic sau manual, se pun intr-un tifon la scurs pentru cateva ore, iar pasta rezultata de foloseste in mancare. De exemplu, eu fac o pasta foarte gustoasa dintr-un ardei capia, o rosie si cateva frunze de leustean. Maruntesc totul in robot, apoi pun la scurs intr-un tifon cat am timp sau rabdare. Pasta asta o folosesc ca dressing la salate. Iar zeama scursa o beau ca pe cel mai gustos suc din legume. La fel se poate proceda cu macesele (care se pun maruntite in putina apa, se lasa un timp si se strecoara sucul obtinut -  eu le-am lasat o ora), sau cu fructele, a caror pasta se pune in inghetate crude, de exemplu, sau in creme pentru prajituri crude.  Este o explozie de idei, care pleaca de la niste elemente simple.
Pulberile – in cazul lor, avem nevoie de soare sa putem usca ingredientele, sau de calorifer, sau de un deshidrator (Doamna Ibrian nu a folosit niciodata altceva decat caldura soarelui). Un amestec foarte des folosit pentru gustul bun dat mancarii, este pulberea de plante aromatice si condimentare. Asa cum spune si numele, se iau diverse „verzituri” si legume, se usuca, se maruntesc, dar nu foarte tare. Le putem transforma in pulbere, dar atunci tin doar 6-7 zile. Se pot pastra maruntite fara a fi pulbere, toata iarna. De asemenea, pulberi se mai pot face din ciuperci, catina, din seminte de rosii, gogosari, ardei  si din multe altele, dupa imaginatia fiecaruia. Eu pastrez semintele, care se usuca foarte repede, intr-un borcan cu capac, si le folosesc asa cum sunt la salate si ciorbe.
Acestea sunt doar unele dintre micile adaosuri pe care le putem pune in mancare, nu sunt scumpe sau greu de procurat si dau aroma speciala fiecarei retete.
Zile bune!
Irena

vineri, 4 noiembrie 2011

CARTILE DOAMNEI IBRIAN

Am asteptat apropierea aniversarii nasterii Doamnei Elena Nita Ibrian pentru a vorbi despre cartile domnieie sale, carti scrise cu atata daruire si dragoste de oameni. Cat de mult mi-ar fi placut sa fie in viata, sa am ocazia s-o cunosc personal si sa-i pot multumi pentru tot ce a creeat si impartasit cu noi si sa-i urez "Viata lunga!" Din pacate, n-a fost sa fie asa ... Pot doar sa-i doresc sa se odihneasca in pace si liniste si sa ne ramana alaturi, de acolo, din Ceruri, de langa Dumnezeu.
De cand am aflat ca pe 12.11.2011, daca ar fi trait, doamna Elena Nita Ibrian ar fi implinit 90 de ani, m-am tot gandit la momentul primei intalniri, cu una dintre dintre minunatele-i carti si n-am reusit, oricat de mult am incercat, sa-mi amintesc ... parca le-as sti dintotdeauna, parca le-am avut acolo, in suflet, de la inceputuri... imi sunt atat de dragi!
Imi aduc aminte altceva, in schimb: imi aduc aminte ca am fost atat de impresionata, incat am inceput sa caut cat mai multe carti si informatii despre aceasta Doamna ... Carti am reusit sa gasesc, dar informatii nu prea si pe masura ce citeam cartile, eram din ce in ce mai dornica sa aflu cine este aceasta doamna, atat de informata si atat de creativa, atat de inteleapta si totodata atat modesta incat, in afara de faptul ca i se publicau cartile, nu facea nimic pentru a se face cunoscuta. Cand am reusit sa aflu unde locuieste (si ma gandeam sa gasesc o cale s-o cunosc), la scurt timp, am aflat ca a murit. Am plans, ca pentru o fiinta apropiata si mi-am promis ca n-am s-o uit.
Cand m-am hotarat sa fac acest blog, nu ma gandeam ca am sa intalnesc alte persoane care isi doresc sa pastreze vie amintirea celei pe care eu o consider precursoarea alimentatiei vegetariene crude romaneasca. Dar am cunoscut (deocamdata doar prin intermediul calculatorului, dar sper ca, intr-o buna zi am sa le intalnesc si in carne si oase) niste fiinte minunate si ma refer aici la Mimi Walter, la Mia si la Irena si vreau sa le multumesc pentru faptul ca exista. Mimi este cea care a creeat blogul dedicat Doamnei Elena Nita Ibrian si ne-a permis si noua, celorlalte trei, sa i ne alaturam in incercarea de a pastra vie amintirea celei care a facut atat de mult pentru noi, cei care putem profita de experienta si creativitatea ei.
Cartile Doamnei Elena Nita Ibrian, un tezaur de retete de hrana vegetariana cruda (unice in lume, as zice eu, pentru ca nu seamana cu nicio reteta straina intalnita pana acum), de informatii si sfaturi necesare ducerii unui trai sanatos, de leacuri naturale (de fapt schimbarea radicala a stilului de viata) pentru boli considerate incurabile si nu numai, carti care ascund mii de ore de munca delectura, de cautare, incercari in bucatarie... si nu uitati cat de greu era sa gasesti informatii in acele vremuri dar ... a reusit.
Sunt foarte multe carti (peste 25), unele publicate deja, altele nu. Din pacate nu exista mostenitori legali, legislatia este asa cum este iar statul nu pare preocupat de valorile nationale. Dar ... sa nu mai asteptam de la stat, sa facem fiecare ce putem, asa ca....
 in cele ce urmeaza voi vorbi despre cartile scrise de Doamna Ibrian, cartile pe care le am in biblioteca si pe care le consult foarte, foarte des:
Am sa le enumar si am sa spun cateva cuvinte despre fiecare:
... unele sunt dedicate prevenirii si vindecarii unor boli incurabile, ca de exemplu:

1. HRANA VIE VINDECA DIABETUL - o carte care este dedicata celor cu "boala poftei de mancare", dupa cum ii numeste in carte, pe cei bolnavi sau predispusi la diabet. Este o carte in care explica, in  cuvinte putine si simple cum te poti vindeca prin post, hrana vie, respectarea catorva reguli -  cu privire la cand, ce si in ce combinatie, precum si cat mancam - si nu in ultimul rand, prin exercitiu fizic si atitudine. In plus, sunt aproape 200 de retete de hrana vie, ceaiuri, pulberi de plante si referiri la cura cu sucuri de legume si fructe precum si la alte cure  folosite pentru vindecarea diabetului (cura cu oua de prepelita, cura cu drojdie de bere, cura cu iaurt, cea cu zer sau cea cu polen, ori cea cu petrol sau cu urina). Este bine structurata si usor de lecturat si de aplicat.
2. HRANA VIE IN PREVENIREA SI VINDECAREA CANCERULUI - o carte bine documentata in care, in afara de cele 440 de retete de hrana vie, cure de vindecare si metode de depistare  ;
.......altele sunt dedicate special pentru a pastra sanatatea si a vindeca bolile obisnuite si mai putin obisnuite, cum ar fi:
3. HRANA VIE SI LEACURILE NATURALE PENTRU O SANATATE DEPLINA - aceasta carte are drept motto un citat din Francis Bacon "Un corp sanatos este ca o casa de vacanta. Un corp bolnav este ca o temnita" - cata dreptate are. Cartea este structurata in doua parti principale: -  leacuri naturale la indemana oricui - in care sunt date numeroase remedii naturale pentru 188 de boli , iar in partea doua sunt o serie de retete de hrana vie pentru sanatatea tuturor ;
4. PLANTELE - ALIMENT SI MEDICAMENT -118 plante (fructe, legume si ierburi) despre care autoarea ne explica ce pot face pentru sanatatea noastra, sub ce forma este recomandat sa le utilizam, care parte a plantei o utilizam, precum si cum arata. Este uimitor cate plante putem utiliza in bucatarie si cat de putine se utilizeaza in mod curent. Apoi, ne vorbeste despre laptele vegetal, sucuri de fructe si legume, germeni. In al treilea capitol, ne vorbeste despre pulberi si ceaiuri din plante si ce vindeca ele. Apoi, dedica un capitol produselor albinelor si apoi, noi si noi retete de hrana vie, cateva tincturi minunate si in final o serie de conserve si macerate;
5. PENTRU SANATATEA DUMNEAVOASTRA - o carte cu 950 de retete, care mai de care mai utila, de alifii, cataplasme, ceaiuri, comprese, macerate, siropuri, sucuri si tincturi - cum sa le obtii in gospodarie si pentru ce sunt utile -  o carte pentru care orice naturopat ar fi invidios
6. FRUMUSETE SI SANATATE PRIN HRANA VIE - o carte in care gasim o multime de retete pentru intretinerea frumusetii fizice, un tabel cu aminoacizii de baza, componenta lor chimica, functiile si calitatile lor, precum si produsele alimentare in care se gasesc, un altul cu necesarul de proteine pe grupe de varsta si multe alte tabele foarte utile si bininteles retete de hrana vie si bucatarie creativa;
7. TRATAMENTE NATURALE CU ARGILA, URINA SI HRANA VIE - doua remedii la indemana, utilizate din cele mai vechi timpuri si cu rezultate de-a dreptul spectaculoase. Doamna Ibrian ne vorbeste in cunostinta de cauza despre aceste miraculoase mijloace de vindecare, care nu costa bani si poate, din acest motiv nu li se da atentia cuvenita;
 .... sau altele care sunt dedicate hranei vii, de exemplu:


8. HRANA VIE - APERITIVE SI DULCIURI PENTRU TOATE VARSTELE - o carte cu retete de hrana vie, facute din ingrediente aflate la indemana tuturor, ne spune autoarea in cuvantul inainte al acestei carti ... paste, salate, torturi aperitiv, perisoare, chftele, crochete, sarmale, budinci, rulade, impartite pe anotimpuri, in functie de ingredientele pe care le gasim usor in fiecare dintre ele ... Imaginatia si creativitatea bunei Doamne Ibrian, nu are limite. Si in aceasta carte exista o parte dedicata bucatariei creative, aceasta sectiune facand mai usoara trecerea catre hrana vie intr-un procent cat mai mare;
9. HRANA VIE - APERITIVE SI DULCIURI PENTRU COPII SI ADOLESCENTI - o carte in care apar atat retete de hrana vie, cat si de bucatarie creativa (bucatarie care imbina alimentele gatite cu cele crude, de exemplu cartofii fierti amestecati cu diverse nuci, praz, usturoi, sfecla rosie cruda etc.), retete creeate pentru a satisface gusturile copiilor si adolescentilor ... si nu numai ale lor, as zice eu;
10. BUCATARIA FARA FOC - o carte cu 238 de retete de hrana vie, fie vegane, fie ovo-lacto-vegetariene, dar absolut toate netrecute prin foc. Doamna Ibrian, deoarece l-a studiat cu multa atentie pe Ernest Gunther, recomanda si lactatele spre a fi consumate, cu conditia sa fie de la animale crescute in conditii optime, hranite cu hrana naturala si netratate cu medicamente si hormoni;


11. TRATAT DE HRANA VIE - intr-adevar un tratat, deoarece, in cele 435 de pagini, reuseste sa vorbeasca de proprietatile a nu mai putin de 99 de plante, cu ajutorul carora ne ofera 2167 de retete naturiste. Nu este impresionant? In afara de acestea, in deschiderea cartii sunt date reguli pentru o alimentatie corecta, precum si sugestii pentru meniuri naturiste... si toate acestea cu ce ne ofera pamantul roditor romanesc.
Mai sunt si alte carti scrise de dansa si le puteti gasi dand o cautare pe net, dar eu doar pe cele enumerate mai sus le am.
Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe buna Doamna Ibrian!
Cu drag,
Luciana

joi, 3 noiembrie 2011

Salată de andive cu praz


Aşa de frumos au scris dragele mele Mimi şi Irena, Luciana - mâine, abia aştept, încât mie nu îmi rămane decât să mă bucur tare mult că buna doamnă a ştiut atât de bine să ne adune şi să ne fericească.
E pură bucurie ceea ce mi-e dat sa trăiesc, cine s-ar fi gândit? Eu care toată adolescenţa am avut coşuri, mai apoi diverse neplăceri; buna doamnă are leac pentru orice.
Este incredibil cum până acum nu am avut onoarea sa le aprofundez, m-am bazat pe prafurile albe şi lipsite de viaţa care nu şi-au onorat menirea.
Mimi nu a venit singură în viaţa mea, ci chiar cu buna Doamnă, ce poate fi mai frumos şi mai inspirant.
Deseori suntem tentaţi să căutam departe leacul; chinezii au metodele lor, taoistii, indienii se tratează după marii lor maeştrii, noi de ce am ignora ce avem mai de preţ?
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian, Valeriu Popa, Ovidiu Bojor sunt numai câţiva pe care parţial dacă le-am urma exmplele nu ar mai fi atâta tristeţe cauzată de diversele afecţiuni care apar. Şi după cum spune buna doamnă, nu numai noi suferim ci şi cei apropiaţi care se ocupă de noi şi pentru care nu mai suntem o plăcere ci din contra povară.
Eu astazi sunt bucuroasă că am privilegiul să mă adap la asemenea izvoare şi tot ce imi doresc e sa fim cât mai mulţi care să beneficiem de aceste comori nepreţuite şi nepieritoare.
Le mulţumesc prietenelor mele Mimi, Luciana şi Irena pentru aşa frumoasă companie.

Cum altfel am putea-o cinsti mai mult pe buna doamnă decât pregătind şi mâncand cu plăcere o salată dintre cele propuse de dânsa.

Salată de andive cu praz

- andive
- un fir de praz
- trei morcovi
- un ardei mic iute (opţional); mie imi place tare mult
- o roşie
- ardei micuţi de care avem
- seminţe de floarea soarelui şi dovleac înmuiate în apă, scurse
- un vârf de linguriţă de seminţe de ardei râşnite la râşniţa de cafea; se râşnesc numai cât mâncăm într-o săptămană
- câteva fire de pătrunjel
- un fir de cimbru
- ulei (in) şi zeamă de lămaie.

Se taie dupa preferinţă ingredientele, se amestecă cu bucurie şi se servesc alături de cei dragi.


Pătrunjelul meu pe balcon încă mai este verde, rozmarinul şi busuiocul s-au trecut.


Haideţi împreună să cinstim memoria înaintaşilor, prin gesturi mici din inimă.

Vă îmbrăţisez cu drag,
Mia

miercuri, 2 noiembrie 2011

In memoriam

Am observat ca viata ne scoate in cale multe raspunsuri la intrebarile pe care ni le punem. Mai devreme, sau mai tarziu. Daca pentru a gasi o solutie unei probleme, depunem un anume efort, atunci se intampla ceva, vin idei, oameni, ganduri, in asa fel incat sa ne ajutam singuri in a afla rezolvari. Asa a aparut in viata mea impulsul de a cauta intr-o zi, concret, mai multe informatii despre Hrana Vie. Nu vreau sa povestesc acum toate detaliile cautarii mele, dar rezultatul a fost ca am cunoscut cativa oameni foarte frumosi. Si ca o trezire din somn, ca o readucere aminte a unui vis avut de mult, dar uitat, am regasit-o pe Doama Elena Nita Ibrian. Acum multi ani, aproape 20, am citit prima carte despre Hrana Vie, scrisa de Ernst Gunther. Mi se parea credibil, dar imposibil totusi pentru mine. Tot atunci, am aflat ca in Romania, undeva in Moldova, traieste o doamna care se hranea asa, cu Hrana Vie si i-am vazut in rafturile librariilor o multime de carti. Recunosc acum ca niciodata nu am fost tentata sa le cumpar, pentru ca deja imi formasem o conceptie despre cum nu pot eu sa traiesc cu Hrana Vie. Probabil nu venise timpul. Si dintr-o data, „brusc, fara sa stiu, de dincolo de lucruri am vazut ideea”. Parafrazandu-l pe Camil Petrescu in geniala lui poezie „Ideea”, asa mi s-a intamplat si mie. Am vazut ca pot face si eu asta, cu limitele mele, desigur. Nici acum nu am ajuns sa mananc doar Hrana Vie, dar nu asta conteaza. Important este ca fiecare zi insemna mai mult, mai bine, inseamna bucuria de a descoperi gusturi noi si de a-mi simplifica viata, caci Hrana Vie inseamna simplitate, gust pur, esenta.Si ca sa nu fie totul atat de abstract, uitati ce am invata eu, concret, din cartile Doamnei Elena Nita Ibrian:- sa folosesc semintele de ardei si gogosari, pe care le usuc foarte usor pe hartie de copt. Sunt pline de enzime, vitamine si ajuta foarte mult digestia;- sa tin cont de timpii de digestie: fructe sau sucuri (20-30 minute), banane, curmale, fructe uscate la soare (1h), salate sau vegetale crude (2h), mancaruri corect combinate (3), mancaruri combinate incorect (8h si chiar mai mult);- sa folosesc zeama de varza ca pe un excelent mijloc de marinare a legumelor.De asemenea, am invatat un lucru foarte simplu, pe care o buna prietena mi l-a reamintit: Doamna Ibrian a trait cu Hrana Vie peste 60 de ani si nu avea nici deshidrator si nici blender ultraperformant. Manca exact ceea ce gasea in gradina si in pietele din Piatra Neamt, nu se preocupa foarte tare de nuci si fructe exotice, iar hrana Domniei Sale era simpla, gustoasa, ieftina, si mai presus de orice, datatoare de viata.Eu nu am cunoscut-o personal, iar in timpul vietii sale, preocuparile mele erau altele. Dar privindu-i fotografia, am gasit caldura, bucurie, inteligenta, pace, bunatate. Acestei femei, batranetea nu  i-a adus senilitate ci serenitate. Si nu asta ne dorim cu totii?

marți, 1 noiembrie 2011

12 noiembrie 2011 - doamna Elena Nita Ibrian ar fi implinit 90 de ani.....

De foarte multe ori mi-am facut multe reprosuri, pentru ca in vara anului 2009 nu am facut totusi efortul mare de a  ajunge la Piatra Neamt la doamna Elena Nita Ibrian, care ma astepta atunci cu bratele deschise, dupa ce planuisem noi doua vizita, pana in cel mai mic detaliu. Nu a fost insa sa fie asa... Acum, dupa ce au trecut de atunci peste doi ani, ma gandesc, ca intr-un fel, poate ca a fost mai bine asa. Faptul ca eu nu am reusit sa o cunosc personal pe doamna Ibrian nu este neaparat o pierdere pentru mine, as putea spune chiar, ca din contra, ar putea fi totul vazut ca un mare castig. Pentru mine este ca si cum doamna Ibrian nu ar fi plecat deja dintre noi, de multe ori am senzatia, ca as avea nevoie doar sa pun iar mana pe telefon si sa o sun, ca sa-i aud iar glasul bland si graiul dulce moldovenesc. Este ca si cum as avea nevoie numai sa apas cele cateva butoane ale telefonului si asi primi direct raspunsurile intrebarilor mele..... As avea nevoie numai sa-mi fac seara putin timp, ca sa aud iar cele mai frumoase povesti despre hrana vie..... Doamna Elena Nita Ibrian va ramane asa pentru totdeauna, fiinta buna si ireala care a fost mereu pentru mine, vocea blajina de departe: de la telefon, din carti, din ziare, din cer.....
Pe 12 noiembrie doamna Ibrian, Dumnezeu sa o odihnesca in pace, ar fi implinit 90 de ani. Impreuna cu Luciana, Mia si Irena, am luat hotararea de a nu lasa sa treaca aceasta zi memorabila pur si simplu in tacere. Noi patru ne vom lupta si mai departe sa tinem vie amintirea bunei doamne si nu vom inceta sa incercam sa-i ducem munca mai departe, cat de bine putem noi, cu slabele noastre puteri.
Dupa parerea mea, s-ar putea spune, ca domna Ibrian a reusit prin cartile scrise si prin viata sa exemplara sa demonstreze, ca se poate realiza cu adevarat visul vechi al omenirii, vis pe care multi contemporani isi inchipuie ca-l pot atinge cu ajutorul bisturiului, medicamentelor, cosmeticelor si a altor mijloace vremelnice: "Tinerete fara batranete si chiar.... viata fara de moarte"! Caci, pentru multi dintre noi, este ca si cum doamna Elena Nita Ibrian nu ar fi murit, este ca si cum domnia sa s-ar afla in continuare printre noi si ne-ar da mai departe ajutorul sau, noua tuturor oamenilor aflati la nevoie, exact la fel ca si atunci cand mai era in viata, invataturile sale reusind astfel cu usurinta sa treaca granitele spatiului si timpului!
Si asa se face, ca incepand de astazi si pana pe 12 noiembrie, va vom astepta pe acest blog cu foarte mult drag si cu o postare noua in fiecare zi! Ne-am bucura de asemenea foarte tare si daca am primi feed-back-uri, de la persoane care, ori au cunoscut-o personal pe doamna Elena Nita Ibrian, ori au reusit sa-si regaseasca sanatatea pierduta cu ajutorul invataturii domniei sale, orice poveste este cu siguranta deosebit de valoroasa pentru orice persoana aflata in cautarea adevarului!
Doamne ajuta!
Luciana, Irena, Mihaela-Mia si Mihaela-Mimi

vineri, 28 octombrie 2011

Mâncăruri de toamnă

Am trei din carţile bunei doamne; una stă pe masuţa din sufragerie, una pe birou şi alta la capătul patului. Le deschid de fiecare dată cu bucurie, nerăbdare, multumire în suflet şi recunoştinţă.
Ȋn prefaţa celor „900 de reţete şi remedii naturale”, dânsa ne învaţă aşa: ”Consumând hrană vie bazată pe fructe, legume şi cereale integrale preparate după bucataria fără foc, dar şi după cea creativă (pentru început), suntem feriţi de cele mai cumplite boli care apar ca urmare a unei alimentaţii defectuase.”
Adevarul e că sănătatea o apreciem doar atunci când o pierdem; ştim cu toţii că e mai uşor să previi decât sa tratezi. Nu spun ca e foarte uşor să manânci hrană vie, e greu la început, dar după cum spune şi buna Mimi de la care învatam cu toţii aşa de plăcut să fim mai buni şi mai cumpătaţi „Orice călătorie începe cu primul pas”.
Reţeta de astăzi e ceva simplu, toţi avem în frigider câteva leguminoase, dacă le radem frumos, le amestecăm, adăugăm puţin ulei, sare şi lămâie, iese o salată delicioasă.

Eu m-am îndrăgostit de aceasta:
- o rădăcină de ţelină dată prin răzătoare
- 3 morcovi potriviţi daţi prin răzătoare
- 2 ardei tăiaţi cuburi, de care aveţi la indemană
- sare, zeamă de lămâie, ulei presat la rece
Se amestecă toate bine şi se lasă cateva ore să se patrundă aromele, se serveste cu mare bucurie. Eu am aşezat-o pe un pat de verdeţuri din gradină – kale, măcriş şi păpădie.




Altă mâncare delicioasă pe care am pregătit-o pentru prânz a fost această farfurie inspirată din reţete din bucataria creativă a bunei doamne Elena Niţă Ibrian.
- dovleac spagheti fiert 20 min la aburi
- năut încolţit
- ardei roşu şi verde din gradină
- dovlecel tăiat cuburi
- o bucaţică de castavete
- sos de usturoi cu roşie



Ȋn ultima vreme m-am plimbat mult afară şi am întâlnit un măcieş; am cules cu mare bucurie fructe, o parte le-am congelat şi altele s-au uscat foarte bine în casă întinse pe o tavă de lemn.

Am cules şi bobiţe negre şi delicioase de soc, din care mănânc dimineaţa câte două linguri, sunt extraordinar de puternice, puteti citi aici mai multe.

Vă îmbraţisez cu drag,
Mia

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Reteta de vineri

Ieri a fost vineri si cum sambata ma duc in piata, trebuia sa fac ceva cu legumele si celelalte minunatii din frigider. Asa ca m-am gandit ce m-am gandit, am luat una dintre cartile dnei Elena Nita Ibrian, am rasfoit-o si iata ca au venit ideile.
Am facut o salata care mie mi se pare foarte gustoasa si foarte satioasa. O prietena venita in vizita a mancat, iar dupa cum a reactionat, am inteles ca a considerat-o foarte buna. Adica a mancat tot - tot. Asa ca, am curajul sa va impartasesc ce amestecaturi am facut:
- conopida si brocoli - cateva buchetele
- 2 ciuperci mici
- putin dovlecel - am folosit cam jumatate de dovlecel mic
- cativa vlastari de lucerna si de schinduf
- cateva frunze de marar
- o lingura cu varf de nuca macinata
- ulei de masline presat la rece - cam 3 linguri
- o lingura de legume uscate date prin rasnita si cateva frunze de spanac
- zeama de lamaie, sare - dupa gust.
Am tocat cu robotul cu lama in forma de S brocoli si conopida, dar foarte putin, ca sa nu se transforme in pasta. Dovlecelul l-am taiat fasii subtiri, ciupercile bucatele, la fel mararul, am amestecat cu restul ingredientelor si gata a fost salata.


Am pus alaturi un cracker din cei cumparati de la casa raw.z - absolut minunati . De asemenea, la aceasta salata, separat am facut un sos din branza de vaci, smantana si o lingura de legume uscate si rasnite. Doamna Ibrian folosea in retetele Domniei Sale aceste ingrediente si atunci am incercat sa vad ce iese. Rezultatul a fost foarte bun.
Cam asta a foste reteta. Pofta buna si sper ca o sa va placa.
Zile bune!
Irena

joi, 6 octombrie 2011

Castraveţi muraţi



Nu stiu sigur dacă nu e prea târziu, să mai muraţi anul acesta castraveţi, eu am luat ultimii castraveţi de la piaţă, după spusele vânzatorului; am căutat peste tot, doar într-un loc am mai găsit.

După reţeta bunei doamne Elena Niţă Ibrian am murat şi anul trecut. O scriu acum, este o reţetă testată care a plăcut la toţi care au gustat.

Reţeta este simplă :

Castraveţii se spală cu apă rece şi se aşează la odihnit pe un prosop să mai absoarbă surplusul de apă. Borcanele bine spălate se umplu cu castraveţii care înainte de a se aşeza frumos în borcane se înţeapă cu furculiţa, pentru a pătrunde moarea mai uşor. Mie anul trecut mi-a fost lene să îi înţep şi rău am făcut căci când i-am desfăcut erau foarte tensionaţi. Sunt un taur destul de încăpăţânat uneori şi la reţete până nu fac şi ca mine unele chestii nu mă las. Ȋmi e destul de greu să urmez o reţetă « la literă ». Mai adaug sau scot în funcţie de inspiraţie, gust şi starea de moment. Uneori fac bine alteori mai puţin bine. Dar din greseli învata omul. Important e să facem şi ce greşim acum să remediem data viitoare.

După ce castraveţii înţepaţi sunt aranjaţi frumos în borcane, se adaugă (aici fiecare işi poate folosi imaginaţia şi rezervele proprii de mirodenii) :

- tulpiniţe de mărar cu floare;

- rămurele de busuioc;

- frunze de ţelină;

- usturoi cu coajă strivit

- frunze de dafin

- boabe de muştar; piper

- se termină cu două suviţe de radacină de hrean deasupra.

Apoi se adaugă soluţia de apă şi sare grunjoasă. Buna doamnă spune 30g de sare la un litru de apă. Eu sarea nu am cântarit-o ci am pus o linguară de lemn rasă la un litru de apă, pe acesta l-am măsurat. Soluţia trebuie să fie clară, se amestecă bine sarea în apă înainte de a fi turnată în borcane peste castraveţii îmbălsămaţi.

Se pun capacele la borcane şi se dau în camară la rece.



Şuviţele de hrean asigură acestei reţete reuşita; castraveţii sunt tari, gustoşi, numai buni de pus în salata de varză toată iarna sau mâncaţi ca atare cand avem poftă de acrituri.

Buna doamnă ne învată că după această formulă putem mura şi conopida.

Ȋnca nu am incercat dar dacă reuşesc să fac o să adaug poze şi cu conopida murată.

Spor la murături şi toamnă frumoasă vă doresc,

Mia



Update 28 octombrie 2011

Irena, aşa cum a promis, a mers la piaţă unde a găsit castraveţi frumoşi pe care i-a murat. Pozele vorbesc de la sine. Mulţumesc Irena pentru susţinere.



marți, 4 octombrie 2011

Cititorii incearca retetele doamnei Elena Nita Ibrian

Despre Irena vroiam sa scriu de mai mult timp la mine pe blog, pentru ca imi este foarte draga si pentru ca este extraordinar de talentata si de creativa, mi-a trimis foarte multe retete adaptate si imbunatatite (desi este totusi la inceput),  dar pentru ca astazi mi-a trimis o reteta preluata de la doamna Ibrian, care m-a umplut de entuziasm, m-am gandit sa postez totusi mai intai aici. Asa a sunt scrisoarea Irenei:
 
"Draga Mimi,
Astazi am facut o salata inspirata dintr-o reteta de-a dnei Elena Nita Ibrian; o ridiche alba lunguiata, o andiva mai mare si cateva buchetele de brocoli. Le-am tocat, le-am amestecat cu o lingura din praf de legume uscate (am tocat legume uscate in rasnita), putina sare, putin marar, iar ca dressing, am facut o pasta din: o lingura seminte de in, doua linguri seminte de susan si doua linguri seminte de floarea-soarelui. Am inmuiat semintele vreo 3 ore, apoi am scurs apa, am pus ulei de masline, putin patrunjel si zeama de lamaie, dupa gust. Am blenduit totul pana s-a format o pasta fina, pe care am amestecat-o cu legumele de mai sus. A iesit foarte buna salata, dar cu ocazia asta am observat ca nu prea imi place ridichea. Salata este foarte buna, dar o voi face data viitoare cu "orez" de conopida in loc de ridiche.
Te imbratisez cu drag,
Irena"
 Ei, mai puteti spune acum ca nu as avea dreptate???

sâmbătă, 27 august 2011

Salata de roşii

Buna doamă Elena Niţă Ibrian are o reţetă tare gustoasă de salată de roşii cu urzici. Eu în lipsă de urzici proaspete folosesc un praf de urzici uscate pentru a îmbogăţi mâncărurile.

Sunt mare fan de roşii. Sunt preferatele mele. De două săptămani s-au copt şi roşioarele mele de la grădină. Şi sunt tare fericită căci mănanc în fiecare zi un castron mare cu salată de roşii.

Mie imi plac roşiile direct din gradină, le mănânc cu mare plăcere, şi ce rămane aduc acasă pentru salata minunată.

Aici e o parte din producţia mea
Salata de roşii e cea clasică, pe care toată lumea o face, dar roşioarele din gradină, proaspăt culese dau o savoare minunată.

Diverse salate:
















Salata de roşii, alături de telemea braziliană, reţeta Ligiei aici, hrişca înmuiată şi salată de frunze verzi


Roşiile conţin vitaminele A, B1, B2, B5, B6, C, E, K dar şi calciu, magneziu, fosfor, fier şi licopen. O roşie conţine în proporţie de 94% apă şi are doar 22-26 de calorii.

Au fost lansate diverse teorii cum că proprietaţile antioxidante ale roşiilor ar fi mult mărite dacă acestea se fierb. Eu n-aş fierbe pentru nimic în lume roşioarele mele aşa de preţioase. Dr.Brian Clemet răspunde răspicat la acestă întrebare aici în acest video scurt.

Spor la mâncat roşii, ardei, pepeni, piersici, prune, struguri din panerele bunei toamne care este atât de darnică cu noi.

Vă îmbraţisez cu drag,

Mia