luni, 12 noiembrie 2012

O adevaratǎ româncǎ de poveste - doamna Elena Niţǎ Ibrian (12.11.1921-09.09.2009) -



A fost odatǎ ca niciodatǎ; cǎ dacǎ n-ar fi, nu s-ar mai povesti.... A fost odatǎ ca niciodatǎ un om bun şi blând, harnic şi sǎritor, senin şi întelept, mare iubitor de oameni şi de Dumnezeu. Un om nǎscut şi crescut la ţarǎ, care nu a uitat nicio clipa de unde a plecat, care şi-a pǎstrat pânǎ la moarte sufletul curat şi cristalin, precum şi bunul-simţ ieşit din comun al ţǎranului român autentic: sufletul unui om iubitor de neam şi de glie, care ştie sǎ rǎmânǎ o viaţǎ întreagǎ un apǎrǎtor al valorilor naţionale, pǎstrând cu sfinţenie tradiţiile şi datinile, moştenirea cea mai de preţ primitǎ de la strǎbunii noştri. Un om fǎrǎ studii, diplome şi titluri multe şi care mai de care mai sonore. Însǎ un om cu mintea ascuţitǎ şi deschisǎ, cǎci viaţa, cu toate urcuşurile şi coborâşurile ei, va rǎmâne întotdeauna cea mai importantǎ şcoalǎ pe care oricine dintre noi o va absolvi vreodatǎ.

Foto: Formula AS
Acest om între oameni s-a numit Elena Niţǎ Ibrian. Unii dintre noi o cunosc bine, cǎci mulţi au binecuvântat clipa când le-a ieşit, într-un fel sau altul, în cale; pentru ei, buna doamnǎ va rǎmâne de-a pururi îngerul pǎzitor care le-a salvat viaţa, redǎruindu-le  sǎnǎtatea şi liniştea sufleteascǎ, fǎcând totul, fǎrǎ sǎ aştepte ceva în schimb, fǎrǎ sǎ cearǎ vreo rǎsplata.
Din pǎcate, pentru mulţi însǎ, numele Elena Niţǎ Ibrian este total necunoscut. Chiar şi pentru o mare parte din oamenii care deja  s-au strǎduit de ceva timp sǎ gǎseascǎ un mod de alimentaţie sǎnǎtos şi natural. Tot mai des este prezentat în mod eronat în presǎ modul de viaţǎ bazat pe o alimentaţie crudivorǎ ca fiind ceva cu totul nou, modern, tocmai venit desigur din SUA, "ţara tuturor posibilitǎţilor". Dar acest lucru nu este adevǎrat, hrana vie are în România, tocmai datoritǎ doamnei Elena Niţǎ Ibrian, tradiţie lungǎ. Vântul nu mai "bate" dinspre Vest, de peste mǎri şi ţǎri, ci de-aproape de noi: din Moldova, mai exact de la Piatra Neamţ. Cǎci acolo a trǎit şi a muncit doamna Ibrian, şi de-acolo a daruit luminǎ şi pace, în peste 60 de ani, tuturor celor aflaţi la nevoie - şi continua sǎ o facǎ de fapt  chiar şi acum, dupǎ moartea sa. Doamna Elena Niţǎ Ibrian a înţeles cu adevǎrat înseamnǎtatea hranei naturale pentru fiinţa umanǎ, nu în ultimul rând, pentru ca a primit şansa sǎ constate în practica de zi cu zi, în nenumaratele cazuri ale oamenilor grav bolnavi care i-au cerut ajutorul, beneficiile extraordinare  pentru recâştigarea sǎnǎtǎţii ale unui regim de viata cu hrana vie. Nu s-a gândit în primul rând la câstigul personal pe care l-ar putea avea din acapararea unui domeniu nou şi necunoscut în ţara noastrǎ, ci s-a gândit la miile de bolnavi, care ar putea sǎ-şi recapete sǎnǎtatea într-un mod atât de simplu, de ieftin şi de lipsit de suferinţǎ, prin simpla schimbare a modului de viaţǎ şi de alimentaţie. Şi aşa nota doamna Elena Niţǎ Ibrian în încheierea introducerii cǎrţii "Tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe cu hrana naturalǎ", aparutǎ la Editura EIKON - 2004:
"Am pus suflet din sufletul meu în aceste rânduri cu gândul la om şi la sǎnştatea acestuia. Când demult voi fi oale şi ulcele, mǎ voi bucura de acolo, de sus, de sǎnǎtatea generaţiilor viitoare care vor fi fericite cǎ sunt sǎnǎtoase şi pline de voie bunǎ, urmând un regim de viaţǎ natural, dupa exemplul vieţii mele. Acum, când am trecut pragul celor optzeci de ani, sunt bucuroasǎ sǎ ştiu cǎ am lǎsat ceva folositor pentru cei ce vin dupǎ mine!"
Pentru cei care nu o cunosc înca pe inegalabila doamnǎ a "bucǎtǎriei fǎrǎ foc", povestea sa pe scurt:
"Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12 noiembrie 1921, în Bucovina, într-o familie simplǎ de ţarani români. Dupa moartea timpurie a pǎrinţilor sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei opt fraţi mai mici ai sǎi, pâna a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica sa, doftoroaia satului, a învaţat sǎ cunoascǎ şi sǎ iubeascǎ natura, “a moştenit” de la ea, cunoştinţe vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi despre puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De la mama sa, a învǎţat ţesutul la rǎzboiul de  ţesut şi vopsirea lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit foarte mult sǎ studieze biologia, din pacate, în acele timpuri, comuniştii veniserǎ în România la putere, tatǎl sǎu fusese declarat chiabur, de aceea, i s-a permis  sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj. A devenit apoi tapiser, îşi creea singurǎ din plante vopselele pentru covoarele şi tapiseriile sale. Din pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ chimicale, iar doamna Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea ce a fǎcut, ca la numai 25 de ani, sǎ i se sǎlǎşluiascǎ deja cancerul în gâtul sǎu. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în spital, iar apoi a fost trimisǎ de medici, care nu mai ştiau cum sǎ o ajute mai departe, sǎ moarǎ acasǎ. Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai putea sǎ mai mǎnânce, soţul sǎu era pregatit pentru moartea iminenta, cumpǎrase deja sicriul. Şi în aceastǎ situaţie disperatǎ,  soţul sǎu aude de la o cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a cancerului cu ajutorul sucurilor de legume şi de fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ încerce şi acest tratament, în situaţia în care se afla, nu mai avea oricum nimic de pierdut. La inceput, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze sucurile  cu pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu linguriţa, iar dupǎ numai 6 sǎptǎmâni se vindecase în mod miraculos, putea iar sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!!!! Doamna Elena Niţǎ Ibrian începu sǎ studieze toate carţile şi toate articolele despre hrana vie pe care  reuşea sǎ şi le procure, începu sǎ cerceteze  aprofundat puterea terapeuticǎ a plantelor din flora spontanǎ, începu sǎ adune şi sǎ dea mai departe toate aceste informaţii deosebit de importante, încercand sa aducǎ  la urechile câtor mai mulţi oameni, dovezile incontenstabile referitoare la puterea tǎmǎduitoare ieşitǎ din comun a hranei vii.  Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 40 de cǎrţi de sǎnǎtate şi  nenumǎrate articole, s-a angajat foarte mult pentru pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale, înfiinţând la vârsta de 85 de ani un muzeu etnografic. Şi pentru cǎ în România, în special bǎtrânii au fost foarte greu loviţi de saracie,  a pus, cu banii câştigaţi cu cǎrţile sale, bazele unui azil pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe, dupǎ o viaţǎ de muncǎ. Nici un om nu a plecat de la buna doamnǎ cu mâinile goale, fiecare a primit sfaturile, plantele, reţetele sau leacurile pentru care o cǎutase  – şi totul fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A facut totul, din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi pentru creaţia divinǎ, pentru oameni, pentru naturǎ şi pentru toate fiinţele acestei lumi.
Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi pe 9 septembrie 2009. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de moartea sa, mai organizase o demonstraţie de hranǎ vie pentru câteva zeci de persoane cu dizabilitǎţi din Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai   6 persoane. Tot în vara anului 2009, a mai acordat un interviu extraordinar (a vorbit aşa de liniştitor despre moarte, de parca ar fi ştiut ca în curând urma sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume) revistei  Formula AS şi a lucrat pânǎ în ultima clipǎ la cǎrţile şi la articolele sale."
Povestea doamnei Ibrian este dǎtǎtoare  de speranţǎ, întǎrindu-i în special pe cei care s-au decis sǎ învinǎ cu ajutorul regimului de viaţǎ cu hrana vie o boalǎ grea. Aceast om,  s-a îmbolnǎvit atât de grav, la o vârstǎ atât de fragedǎ şi totuşi a reusit sǎ se vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe peste 60 de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic. Nu a mai cunoscut durerile, disperarea  şi frica, pe care orice boalǎ gravǎ le aduce cu sine, reuşind dimpotrivǎ sǎ ducǎ o viaţǎ minunatǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din  viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat, cǎ hrana vie nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ la modǎ, ci este o metodǎ infailibilǎ de tratament şi  reprezintǎ  un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa exemplarǎ, doamna Elena Niţǎ Ibrian ne-a demonstrat tuturor, ce înseamnǎ sǎ fii  cu adevǎrat un om bun,  un OM, aşa cum ne-a gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi, atunci când ne-a creat.
Mostenirea lǎsatǎ nouǎ de doamna Ibrian are o valoare imensǎ. Mult prea puţini înţeleg însǎ acest lucru, puţini ştiu sǎ o preţuiascǎ cu adevǎrat. În lumea strǎlucitoare şi ţipǎtoare a presei româneşti actuale nu mai este loc pentru pomenirea unui om care a facut cinste numelui de român. Istoria ne-a dat nenumǎrate lecţii pânǎ acum, se pare însǎ cǎ poporul român rǎmâne mai departe corigent la materia "respectarea şi cinstirea înaintaşilor de vazǎ ai neamului românesc". Pǎcat, mare pǎcat!

"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară."
- Mihai Eminescu -  

"În România sînt muzee și monumente istorice cu o extraordinară încărcătură culturală, dar lipsesc cu desăvîrșire știința și pasiunea, și interesul, și inteligența de a valorifica astfel de daruri ale istoriei noastre. Patriotismul nostru, strict declarativ, e lipsit de dimensiunea faptică, iar în privința respectului pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri sîntem, să recunoaștem, deficitari. Vorbim despre mîndria de a fi români, dar lăsăm să se distrugă un patrimoniu cultural inestimabil, fără nici o tresărire."
                          - Carmen Musat, "Patriotism de mucava și valori autentice" -

Mihaela Walter
Belgia, noiembrie 2012
Bibliografie
Elena Nita Ibrian, "Tinerete fara batranete cu hrana naturala", Eikon 2004
 Otilia Teposu - http://www.formula-as.ro/2009/870/medicina-naturii-44/elena-nita-ibrian-mancati-crud-si-curat-si-veti-fi-sanatosi-11145

joi, 18 octombrie 2012

Prăjituri mici cu banană, susan şi miere


Susanul este o sămânţă miraculoasă, iar pasta de seminţe de susan cu miere este recomandată de mulţi oamani adepţi ai unei alimentaţii naturale.
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian spune despre susan în carţile dânsei că este „adevarat izvor de energie sexuală atât la bărbaţi cât şi la femei”. Susanul este o sursă importantă de calciu, fier şi magneziu.
Mierea este aur „are mari proprietăti energetice, tonifiante, sedative, laxative, expectorante, antiseptice, antianemice, emoliente”.
Banana este o importantă sursă de potasiu.
Intr-o dimineaţă, neştiind ce să pregătesc pentru micul dejun, m-am gândit să fac ceva bun şi au rezultat aceste prăjiturele care imi energizează dimineţile şi mă fac fericită.
Soţul meu le apreciază tare mult şi le descrie aşa ”Cremoşenia bananei cu onctuozitatea pastei de susan se armonizează foarte plăcut

Ingrediente:
-          O banană coaptă
-          3 linguri cu seminţe de susan crude şi nedecorticate măcinate la râsniţa de cafea
-          O linguriţă miere.

Mod de preparare:
Banana se feliază, feliile se asează pe o farfurioară. Optional se pot presăra cu scortisoară, cacao, seminţe de coriandru măcinate. Ȋntr-un castronel se amestecă susanul măcinat cu mierea şi din această pastă se aşează grămăjoare mici peste feliile de banane.
Este prăjitura mea preferată!
Pozele de mai jos sunt cu porţie dublă.



Imbrăţişari calde sub soarele blând al toamnei lungi,
Mia

duminică, 9 septembrie 2012

9 septembrie 2012 - 3 ani de cand doamna Elena Nita Ibrian a plecat .....

Astazi se implinesc deja trei ani de cand doamna Elena Nita Ibrian ne-a parasit. Mi-as fi dorit sa am multe de povestit, din pacate, realitatea arata cu totul altfel, buna doamna este din ce in ce mai mult uitata....
Din fericire, doamna Valeria Lazar Podaru mi-a trimis recent cateva fotografii de la parastasele pe care le-a organizat in fiecare an pentru doamna Ibrian, ma bucur ca cineva se mai gandeste la domnia sa!



Si mai adaug un comentariu primit de la o doamna, care la randul sau nu a uitat ce a facut doamna Ibrian pentru ea si care mi se pare foarte potrivit pentru aceasta postare: "Multumesc mult! Eu am fost pacienta doamnei Ibrian si am avut placerea sa o cunosc indeaproape atat pe ea cat si pe Alexandru Arbore. Doi oameni minunati foarte dragi sufletului meu!
Urmat cu strictete tratamentul dat de dansa a fost un mare succes, pentru ca medicii nu imi dadeau nici o sansa de a trai. Te iubesc, doamna Ibrian, iti spun acum, pentru ca stiu ca de undeva de sus dintre ingeri chipul tau inca vegheaza asupra sufletelor noastre si stiu ca ma auzi. Multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru noi toti. Si acum imi preapar sucuri naturiste din plante dupa reteta dansei si sunt foarte bune.
Alexandru Iacob este un om cum rar am mai intalnit,cu o cultura vasta in domeniul ezoteric,cu o blandete paterna si plin de iubire pura, un om plin de lumina! Impreuna cu doamna Ibrian au scos cateva carti foarte utile la editura Solteris(redactate fiind de sora mea Gabriela). Felicitari si multumiri!"
  Si mi se pare ca aici iar nu pot lipsi cuvintele de incheiere din introducerea cartii "Tinerete fara batranete cu hrana naturala" de doamna Elene Nita Ibrian, aparuta la Editura EIKON - 2004:
"Am pus suflet din sufletul meu in aceste randuri cu gandul la om si la sanatatea acestuia. Cand de mult voi fi oale si ulcele, ma voi bucura de acolo, de sus, de sanatatea generatiilor viitoare care vor fi fericite ca sunt sanatoase si pline de voie buna, urmand un regim de viata natural, dupa exemplul vietii mele. Acum cand am trecut de pragul celor optzeci de ani, sunt bucuroasa sa stiu ca am lasat ceva folositor pentru cei ce vin dupa mine!"

vineri, 4 mai 2012

Idei de hrană vie

Eu mă inspir tare mult din ceea ce citesc. Citind cărţile bunei doamne Elena Niţă Ibrian mi se întipăresc în minte idei, ingrediente, condimente. Când intru în bucătaria mea mă inspir din ce am la îndemană. Când am aflat prima dată de acest mod de viaţă, acum 3 ani, am fost oarecum derutată, pentru ca eu de mică am început să gătesc. Am împrumutat Cartea dulciurilor de la mama şi cu prietenele mele făceam diferite prăjiturele, nici nu ştiam să deschidem aragazul, dar noi amestecam făina, zahăr, ouă şi făceam după priceperile noastre. Mai tarziu, bunicile m-au luat pe lângă dânsaele să mă înveţe să fac brânză, cozonaci, mămăligă căci mama nu prea avea răbdare cu mine – i-am stricat o dată gălustele pe care voia să le pună în supă şi mai câte alte năzdrăvenii am făcut şi nu îmi amintesc. Zic că am fost derutată de hrana vie, pentru că tocmai ajunsesem la un capitol în viaţa mea în care nu mai urmaream reţetele la literă, mă inspiram doar să fac ce ne făcea placere mie şi soţului. Am reuşit cu mare succes să inlăur carnea, ouă şi făina - mai puţine, dulciuri mai deloc şi eram mulţumită. Când eram maestră, în loc să profit de experienţă, am luat-o de la capăt. Am citit reţete de hrană vie, am experimentat ingrediente, am respectat la lieteră cele sugerate şi foarte rar am fost multumită de rezultat. O reţetă remarcabilă, de care m-am îndragostit din prima, executată la literă este zacusca crudă a lui Mimi aici. O fac de aproape un an, de ficare dată cand am avocado. Soţul meu abia acum a binevoit să guste şi este într-un extaz complet când manancă „E perfectă!”, „E prea bună!”. Eu de regulă mă cam supăr cand nu vrea să guste din bunatăţile mele, dar cand mâncam această zacuscă, eram în culmea fericirii, aşa că nu era loc de supărare. Acum sunt fericită că mănancă cot la cot cu mine şi am dublat cantităţile, fac din doi avocado. Acum, eu personal, cu hrana vie am ajuns la întelegere, nu mai urmez reţete stricte, mă ghidez după bunul simţ, ingredientele ce le am în casă şi reţetele pe care le citesc în continuare, cu mult interes, îmi servesc de inspiraţie nu de tipare.
Astazi, doar o idee mică:
- varză bruxelles, 
- roşioare,
- vlăstari de floarea soarelui
- măsline.
Măslinele sunt Kalamata, le ţin în ulei condimentat cu usturoi, busuioc, cimbru.
Vă doresc să aveti inspiraţie maximă în tot ceea ce faceţi!
Mia

sâmbătă, 24 martie 2012

Plantele comestibile din flora spontană

 Ca în fiecare primăvară, reiau postarea despre plantele din flora spontană - este foarte important să înțeleagă  cât mai multă lume, că aceste plante trebuie să constituie principala componentă a alimentației noastre, fără ele nu vom reuși să ne redobândim sănătatea deplină. În plantele sălbatice se află toată puterea naturii, ele sunt cu adevărat un DAR DUMNEZEIESC,  pe care este mare păcat să nu-l primim așa cum se cuvine. 
Cu ani în urmă, plantele din flora spontană erau foarte cunoscute şi apreciate de toate popoarele pămȃntului ca alimente şi medicamente foarte valoroase. În ziua de azi sunt numite „buruieni“, cei mai mulţi dintre oameni nu le mai cunosc absolut deloc (chiar şi în România!!!), sunt urâte şi combătute prin toate mijloacele posibile, dorindu-li-se dispariţia.
Într-adevăr, o pajişte naturală nu arată aşa de ordonată şi de îngrijită ca un gazon englezesc! Dar pe de altă parte, un astfel de gazon este pentru milioanele de vieţuitoare, al căror mediu de viaţă îl reprezintă câmpiile şi pajiştile, doar un peisaj selenar, în care acestea pur şi simplu nu mai pot supravieţui.
Iar din punctul de vedere al sănătăţii fiinţei umane, aspectele referitoare la importanţa integrării plantelor din flora spontană în alimentaţia zilnică cad din ce în ce mai tare în uitare! Pe site-ul asociaţiei terapeuţilor alternativi din Germania se poate citi: “Prin cultivarea intensivă a terenurilor agricole, prin utilizarea excesivă a îngrăşămintelor chimice şi prin încrucişările nenumărate suferite de planetele de cultură de-a lungul timpului, s-a ajuns la sensibilizarea lor foarte puternică. Fără ajutorul omului, aceste plante nu mai sunt capabile să supravieţuiască şi să se perpetueze! În consecinţă este foarte logic, că nu ne putem aştepta la o sănătate de fier de la nişte plante aşa de slăbite şi bolnave. Plantele din flora spontană însă, trebuie să se descurce în natură singure, nu este nimeni care să le plivească, să le ude, să le îngrijească sau să le asigure hrana necesară, corespunzătoare speciei respective. Şi probabil că acesta este motivul pentru care plantele din flora spontană au un conţinut mult mai mare de vitamine, minerale şi alte substanţe vitale faţă de plantele de cultură.”
Pentru exemplificare, urmează un tabel care conţine valorile principaliilor nutrienţi  pentru câteva plante din flora spontană şi pentru anumite plante de cultură (observați cu mare atenție  diferențele enorme!):

100g plante
conţin
Vit.A
µg
ß-Ca-
rotin
µg
B1
µg
B2
µg
C
mg
E
mg
K
mg
P
mg
Mg
mg
Ca
mg
Fe
mg
Pr.
g
H.
g
G.
g
Broccoli
143
864
90
170
115
0,62
373
82
24
105
1,30
3,30
2,51
0,20
Urzica
400
2400
200
150
175
0,80
400
120
40
200
3,14
5,50
4,80
0,70
Gulie
33
200
48
46
64
0,40
380
50
43
68
0,90
2,00
3,70
0,10
Creson
692
4150
90
170
51
1,00
276
64
34
180
3,14
1,60
2,03
0,30
Salata verde
240
1437
62
80
13
0,60
224
33
11
37
1,00
1,25
1,06
0,22
Păpădie
1317
7900
190
170
30
2,50
440
70
36
158
3,10
2,60
9,13
0,62
Cartof
1
5
110
47
17
0,05
411
50
20
6
0,40
2,04
14,81
0,11
Loboda
600
3600
90
160
35
1,50
400
35
65
100
2,70
2,20
3,00
0,30
Morcov
1574
7794
69
53
7
0,46
290
35
18
41
2,10
0,98
4,80
0,20
Catină
250
1500
30
210
450
0,50
133
9
30
42
0,44
1,40
5,20
7,10
Spanac
781
4687
110
230
52
1,37
633
55
58
126
4,10
2,52
0,55
0,30
Măcris
833
5000
65
160
47
1,90
362
71
41
54
8,50
2,30
2,00
0,40
Varza albă
12
72
40
30
46
1,70
208
28
23
46
0,50
1,37
4,16
0,20
Sursa: Reteaua germana de informare si consiliere nutritionala
A,B1,B2,C,E=vitamine, Ka=Potasiu,P=Fosfor, Mg=Magneziu,Ca=Calciu,Fe=Fier;Pr=proteine, H.=hidrocarburi,G=grasimi

Aceste date vorbesc de la sine, este clar că trecem în fiecare zi pe lângă nişte alimente deosebit de valoroase, fără a le da nici o atenţie!
Alimentele fabricate industrial sunt prelucrate prin tot felul de metode şi procedee fizice şi chimice, scăzându-li-se astfel drastic valoarea nutritivă, devenind de fapt prin toate aceste manipulari chiar foarte dăunatoare sănătăţii!
Plantele din flora spontană au apărut cu mult înaintea oamenilor şi a animalelor si ne-au demonstrat mereu ca sunt practic imposibil de nimicit, reuşind să se perpetueze, fără probleme, pe o perioadă atât de îndelungată de timp.
Şi tocmai în zilele noastre, când oamenii sunt aşa de nemulţumiţi, de bolnavi şi de sărăciţi, de ce să căutăm mereu în depărtare tot felul de medicamente exotice miraculoase, în loc să ne recâştigăm pe gratis sănătatea în natura înconjurătoare, cu ajutorul acestor plante extraordinare, aflate la îndemâna oricui?
 Mai jos, câteva din fotografiile făcute de mine în vara 2011 la Viscri, pajiști  atât de bogate și de frumoase ca în România, nu am văzut nici măcar în Alpi..... 
In fata mesei intinse, putini mai stiu insa acest lucru....


Si e tare, tare trist, ca trebuie sa vina strainii ca sa ne salveze comorile - la Viscri, printul Charles le plateste taranilor subventii, ca sa nu se distruga mai departe aceste minunatii (asa cum s-a intamplat de altfel in multe - mult prea multe!! - locuri de la noi din tara), minunatii pe care din pacate, lumea a uitat sa le mai aprecieze la justa lor valoare!